Nu mai este pandemie și iubitorii de mișcare pot participa fără niciun fel de restricții la competițiile sportive de amatori și nu numai. Pe 21 mai se dă restartul competițiilor sportive de masă pe plaja NeverSea din Constanța, va avea loc cea de-a VII-a ediție a Maratonului Nisipului, cea mai mare competiţie de anduranţă din Europa desfășurată integral pe nisip.
Evenimentul este organizat de Asociația Sportivă “SanaSport”, în parteneriat cu Primăria Constanța, Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.
Ediția din acest an a Maratonului Nisipului se adresează atât sportivilor amatori, cât și celor de performanță și cuprinde patru probe: maraton, semimaraton, cursa de 10km și de 5 km dar și două curse populare – Crosul Family Run și Campionii Școlii, care au menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât și pe copii, dar și pentru a susține proiectul social inițiat de către Asociația “Dăruiește Aripi”.
,,Pe data de 21 mai 2022, de Ziua orașului Constanta, peste 1500 de persoane se vor alina la start: fie că vor alerga o cursă populară de 5 km, fie chiar proba „regină” maratonul de 42 km, cu totii vom pune suflet si vom sustine relansarea sportului școlar prin cursa copiilor „Campionii Scolii” și vom schimba mentalități prin cursa „Family Run” susținând proiectul derulat de Asociația Dăruiește Aripi pentru tratarea copiilor bolnavi de cancer la domiciliu. Sperăm să beneficiem de deschidere și susținere din partea,ta, în acest proiect sportiv-social, așa că te așteptăm la start pe plaja NEVERSEA să strigăm împreună: La mulți ani Constanța! La mulți ani Maratonul Nisipului! Încetează să mai fabrici scuze, ALEARGĂ PUR ȘI SIMPLU!,, transmit organizatorii, pe site-ul oficial al evenimentului.
Înscrierile la Maratonul Nisipului 2022 se pot face pe www.maratonulnisipului.ro.
Discussion about this post