RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile de miercuri – 18 mai, ora 22.00, până joi – 19 mai 2022, ora 10.00, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta magistrală de apă, cu diametrul de 800 mm, din incinta Sursei Cișmea 1C din municipiul Constanța.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
– perimetrul ce cuprinde străzile: bd. Tomis – bd. Aurel Vlaicu – bd. Alexandru Lăpușneanu – Soveja – bd. Tomis;
– bd. Aurel Vlaicu, tronsonul delimitat de aleea Universității și bd. Tomis, cu străzile adiacente: Diamantului, Topazului, Smaraldului, Rubinului, Opalului, Perlei, Safirului, Agatului și Aleea Universității;
– punctele termice: 45, 120, 121, 122, 123, 138, 139, 140, 142, 145, 146 și 147.
În același interval orar se va furniza apă cu presiune redusă abonaților de pe bd. Tomis, între bd. Alexandru Lăpușneanu și str. Petru Vulcan, str. Poporului, între bd. Tomis și str. Mihai Viteazu (cu străzile adiacente), precum și celor arondați punctelor termice 102 și 104.
Intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă, timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată fiind de aproximativ 6 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat, informează compania de apă.
„Echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, transmite RAJA SA.
Discussion about this post