Pe 21 mai se dă start proiectului „Sport în Parc”. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Laguna Constanța și finanțat de către Primăria Constanța.
Proiectul este dedicat întregii familii și include competiții sportive de baschet, mini-fotbal, fotbal-tenis și alte sporturi, pe terenurile care vor fi amenajate pe Bulevardul Tomis.
De asemenea în cadrul evenimentului sportiv va avea loc și un cros, al cărui start se va da sâmbătă, 21 mai, la ora 17.00, pe faleza Cazino și va cuprinde un traseu de trei kilometri, în care se va parcurge faleza până în dreptul Portului Turistic Tomis apoi va urca spre centrul vechi, sosirea urmând să aibă loc în Piața Ovidiu.
Proiectul urmărește să promoveze activitățile fizice în aer liber, pentru toți membrii familiei, îndemnând la un stil de viață sănătos în care sportul să aibă un rol important.
Discussion about this post