Cu 248 de voturi „pentru” şi 34 de voturi „împotrivă”, Camera Deputaților a adoptat astăzi proiectul legii offshore, ce are ca obiect de reglementare un set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere.
„Prezenta lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/ lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. (…) La propunerea titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre localizate pe uscat (onshore), ANRM stabileşte ori, după caz, actualizează lista perimetrelor petroliere onshore de adâncime şi a zăcămintelor onshore de adâncime cărora le sunt aplicabile prevederile prezentei legi, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării din partea titularului de acord petrolier”, se arată în proiectul de lege.
Potrivit prevederilor proiectului, titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi/ sau onshore de adâncime aflate în curs de executare li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare existente la data de 1 ianuarie 2023.
„Titularii de acorduri petroliere offshore şi/ sau onshore de adâncime, inclusiv filialele acestora şi/ sau titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi/ sau perimetre petroliere onshore de adâncime, aparţinând aceluiaşi grup de interes economic care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din aceste perimetre sunt obligaţi la calcularea, declararea şi plata impozitului asupra veniturilor suplimentare. Impozitul asupra veniturilor suplimentare se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obţinute din vânzarea gazelor naturale din producţia internă proprie extrase din perimetrele petroliere offshore şi/ sau perimetrele petroliere onshore de adâncime, aşa cum acestea sunt determinate potrivit anexei nr. 2, impozit din care se deduce valoarea investiţiilor în segmentul upstream”, mai spune proiectul.
Limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare, precizează proiectul.
Pe toată durata derulării acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime, titularii acordurilor, inclusiv operatorii economici afiliaţi acestora au dreptul de a comercializa în mod liber hidrocarburile produse din perimetrele petroliere respective, la preţurile şi în cantităţile determinate de către aceştia, în condiţiile legislaţiei naţionale şi europene în vigoare. Prin excepţie, Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Energiei, poate introduce restricţii temporare de preţ şi vânzare pentru cantităţile necesare în vederea asigurării consumului clienţilor casnici şi producătorilor de energie termică destinată populaţiei, precum şi a celor necesare îndeplinirii obligaţiilor subsumate mecanismelor europene de solidaritate prevăzute de reglementările europene, se mai arată în actul normativ.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post