Timp de două zile, pe 24 și respectiv 25 mai, Craiova va găzdui întrecerile turneului final al Ligii Elitelor U15. Printre finaliste se numără și Farul U15, echipă pregătită de antrenorul Liviu Ștefan.
Constănțenii se vor duela pentru un loc în marea finală cu gazdele de la Universitatea Craiova U15, partida fiind programată marți (24 mai), de la ora 12:00. În cealaltă semifinală se întâlnesc, de la ora 10:00, FCSB U15 și Atletico Arad U15. Miercuri sunt programate partidele pentru bronz (ora 10:00) și aur (ora 12:00).
Farul U15 a ajuns la turneul final după ce a câștigat Seria 3 a Ligii Elitelor, a câștigat Etapa Sferturilor de la Bacău și a încheiat pe locul secund în Etapa Semifinalelor de la Ovidiu.
Discussion about this post