Ediția din acest an a Turului Ciclist Celco s-a bucurat de o participare numeroasă. 300 de cicliști profesioniști și amatori au cucerit șoselele Dobrogei, în cel mai spectaculos tur ciclist din Sud-Estul României. Cursa de pe litoral a reprezentat cea de-a doua etapă de cupă naţională la ciclism-şosea.
În competiția de seniori, Vali Toma de la CS Medgidia a reușit să treacă primul linia de sosire.
În competiția rezervată copiilor, Daria Solomon, o altă sportivă de la secția de ciclism de la același club, a ocupat locul 1.
Turul Ciclist Celco este cea mai mare cursă de şosea din Dobrogea. Competiția a adunat la start peste 300 de pasionaţi de ciclism, atât la amatori, cât şi profesionişti, cu vârste cuprinse între 5 -75 de ani.
Discussion about this post