Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi şi mâine, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, a cărei agendă se va concentra pe situaţia de securitate şi consecinţele generate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
„Liderii europeni vor discuta modalitățile de acordare, în continuare, a sprijinului politic și a asistenței umanitare, economice și financiare Ucrainei, inclusiv cu referire la rolul important pe care trebuie să îl aibă Uniunea Europeană în eforturile de reconstrucție post-conflict. Având în vedere impactul multidimensional al actualei crize asupra Republicii Moldova, va fi discutată și necesitatea oferirii unui sprijin adecvat pentru consolidarea rezilienței acestui stat”, transmite Administrația Prezidențială.
De asemenea, va fi dezbătut și subiectul exporturilor alimentare din Ucraina.
Agenda liderilor europeni va viza și aspectele referitoare la securitate și apărare, în contextul propunerilor recente ale Comisiei Europene pentru remedierea deficitului de investiții în materie de apărare și întărirea cooperării și coordonării între statele membre în acest domeniu.
Nu în ultimul rând, vor fi discutate și propunerile de optimizare a funcționării pieței europene de electricitate pentru controlul volatilității prețurilor.
Discussion about this post