Liderii statelor Uniunii Europene se reunesc astăzi la Bruxelles pentru a analiza situaţia securităţii şi consecinţele generate de agresiunea rusă împotriva Ucrainei, în contextul în care încercările de a negocia un compromis pentru ca Ungaria să sprijine impunerea unui embargou asupra petrolului rusesc nu au înregistrat niciun progres, notează euractiv.com, potrivit Agerpes.
Ambasadorii statelor membre au examinat ieri şansele unui eventual compromis, însă perspectivele deloc optimiste l-au determinat pe ministrul economiei german Robert Habeck să avertizeze că unitatea UE „începe să se destrame”.
O propunere, prezentată de preşedinţia franceză a Consiliului UE, constă în excluderea conductei Drujba ”pentru moment” dintr-un embargou petrolier şi în impunerea de sancţiuni doar asupra ţiţeiului transportat cu tancurile petroliere către UE, au declarat diplomaţi europeni.
Conducta Drujba transportă o treime din livrările totale de petrol rusesc către UE.
Slovacia şi Republica Cehă au acceptat excepţii pentru următorii doi ani şi jumătate, au menţionat surse diplomatice de la Bruxelles.
Propunerea prevede, de asemenea, impunerea de sancţiuni suplimentare asupra băncilor ruseşti şi extinderea listei cu oficialii ruşi vizaţi de sancţiuni.
Pe de altă parte, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a apreciat că „în final va exista un acord” cu privire la viitorul pachet de sancţiuni contra Rusiei.
„Trebuie să decidem în unanimitate. Au existat discuţii ieri după-amiază şi vor exista şi în această dimineaţă şi pe parcursul după-amiezii. Cred că în această după-amiază vom fi capabili să oferim şefilor de stat un acord”, a spus Borrell.
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei, Moscova susţinând că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post