Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a dezminţit că Vladimir Putin este bolnav, dând asigurări că nu a prezentat niciun semn în acest sens, transmite AFP.
Sănătatea preşedintelui Putin şi viaţa sa privată sunt subiecte tabu în Rusia, însă, ca răspuns la o întrebare a postului de televiziune francez TF1, Serghei Lavrov a declarat într-un comunicat: „Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană (n.r. Putin) semne ale vreunei boli ori afecţiuni”.
„Îl puteţi vedea pe micul ecran, puteţi citi sau asculta discursurile lui”, a adăugat șeful diplomației de la Moscova. „Îi las pe cei care răspândesc astfel de zvonuri să rezolve asta cu conştiinţa lor, în ciuda ocaziilor zilnice pe care le au de a verifica starea de fapt”, a mai spus el.
Vladimir Putin, la putere în Rusia de peste două decenii, împlineşte în octombrie 70 de ani.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post