Ploile torențiale, urmate de inundații și alunecări de teren au făcut prăpăd în regiunea Recife, capitala statului brazilian Pernambuco. Cel puţîn 56 de oameni au murit, iar salvatorii încearcă să găsească încă 56 de dispăruţi.
Totodată, 3.957 de persoane au rămas fără adăpost, a precizat Apărarea civilă din Pernambuco.
După ce ploile s-au mai potolit, aproximativ 1.200 de bărbaţi, cu ajutorul unor elicoptere şi ambarcaţiuni, au reluat căutarea persoanelor dispărute şi a celor rămase izolate.
Furtuna a provocat alunecări de teren pe versanţii colinelor, a dus la revărsarea râurilor şi la formarea unor viituri care au măturat totul în calea lor.
De vineri seara şi până sâmbătă dimineaţa, volumul de precipitaţii a atins 70% din ce era în mod normal prevăzut pentru toată luna mai în anumite regiuni din Pernambuco.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post