La sediul Brigăzii 243 Radioelectronice şi Observare „Callatis” a avut loc marți, 31 mai, festivitatea aniversară prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea unităţii.
La festivitate au fost prezenți Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, general Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, contraamiral Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, comandanți ai marilor unități din garnizoana Constanța. La eveniment au participat și reprezentanți ai autorităților locale și alți invitați.
În cadrul festivității, Drapelul de luptă al unității a fost decorat cu „Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării” și cu „Emblema de Onoare a Comunicațiilor și Informaticii”.
Brigada 243 Radioelectronică şi Observare „Callatis” este o structură specializată în domeniul ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance), fundamentală, atât pentru Forţele Navale Române, cât şi pentru celelalte structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, în scopul avertizării timpurii şi asigurării protecţiei forţei, transmit reprezentanții Forțelor Navale Române.
La data de 1 iunie 1972, prin ordinul şefului Marelui Stat Major, s-a înfiinţat Centrul Radioelectronic şi Observare, care s-a transformat, 20 de ani mai târziu, în Brigada Radioelectronică şi Observare.
În anul 1995 Brigada a primit denumirea onorifică „Callatis“, iar în anul 1995, prin Decret Prezidențial, i s-a acordat Drapelul de Luptă.
La 1 octombrie 2001, Brigada Radioelectronică şi Observare a fost transformată în Centrul Radioelectronic şi Observare (CREO), potrivit Planului cadru de restructurare şi modernizare a Armatei României, iar la 4 iulie 2002, prin Decret Prezidenţial, Centrului i-a fost conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.
Începând din anul 2007, CREO a fost implicat în realizarea Sistemului integrat pentru securitatea frontierei de stat, principal instrument de exercitare a managementului integrat al frontierei de stat a României.
La data de 1 iulie 2017, CREO s-a transformat în Brigada Radioelectronică şi Observare Callatis (BREO).
Discussion about this post