Ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a ajuns astăzi, la Constanța. Oficialul a participat la o ședință de lucru cu autoritățile locale și operatorii economici din turism care își desfășoară activitatea în zona de nord a litoralului românesc. Pe lista temelor de discuție s-au numărat și stațiunea Mamaia și aeroportul Mihail Kogălniceanu.
La întâlnire au participat și Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, Silviu Coșa, prefectul județului Constanța, Corina Martin, membru de onoare RESTO și Nicolae Bucovală, președintele Organizației Patronale Mamaia-Constanța.
Întrebat de jurnaliști ce părere are despre Mamaia, ministrul Cadariu a spus că nu a mai fost în stațiune de 10 ani, dar este mulțumit de felul cum arată.
„După 10 ani, de când n-am mai fost prin stațiune, e mult schimbată! E drept că am parcurs doar artera principală și am venit doar cu mașina, nu am avut timp. Din mașină mi se pare organizată, mi se pare curată, neaglomerată. Sunt mulțumit în momentul de față. Vom vedea și când vom face deplasarea pe faleză”, susține ministrul Turismului.
În discuție a fost adus și aeroportul Mihail Kogălniceanu, din cauza căruia, la ora actuală, România pierde o mulțime de turiști, pentru că nu există suficiente curse care să aducă oamenii la mare. Deși nu a venit cu soluții concrete, Daniel Cadariu promite că va face demersuri pentru a rezolva această problemă.
„Înțeleg că administrarea principală este la Ministerul Transporturilor. Am înteles că Consiliul Județean are 20% participare și am convenit împreună ca într-o săptămână, maximum două, noi să ne ocupăm ca minister să facem o întâlnire la nivel de Guvern, la care eu sigur voi participa, voi solicita prezența ministrului Transporturilor, la care să îi invităm pe primar, pe prefect și pe președintele Consiliului Județean și să dezbatem cu argumente pro și contra eventuale soluții de îmbunătățire a activității pe aeroport”, a declarat ministrul.
Oficialul va vizita plajele extinse din stațiunea Mamaia și Palatul Reginei Maria și va avea o serie de întâlniri pe tema învățământului dual în sectorul turistic.
Daniel Cadariuse va întâlni, de asemenea, cu primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, va vizita portul turistic Mangalia și va fi prezent la o nouă ședință de lucru cu autoritățile locale și operatorii economici care își desfășoară activitatea în partea de sud a litoralului românesc.
Discussion about this post