Primarul municipiul Constanța, Vergil Chițac a anunțat semnarea unui contract de donație către Fundația Pontica, în valoare de 200.000 de dolari, din partea reprezentantului Taipei la Bratislava, David Lee. Banii vor fi folosiți pentru atenuarea efectelor crizei refugiaților.
„În virtutea bunelor relații pe care le-am cultivat încă din perioada mandatului de senator, ca parte a grupului de prietenie, am semnat un contract de donație către Fundația Pontica a sumei de 200.000 de dolari, ce va fi folosită, conform dorinței donatorului, pentru a atenua efectele crizei refugiaților în orașul nostru. Îi mulțumesc Excelenței Sale domnul David Lee, reprezentantul Taipei la Bratislava, pentru generozitate și încredere. Vom continua să dezvoltăm această relație la nivel comercial pentru a atrage know-how și investiții în Municipiul Constanța”, a scris Vergil Chițac pe pagina de Facebook.
Președintele Fundației Pontica, Alin Vintilă, a declarat pentru Observator Constanța că donatia este din partea Taipei Reprezentative Office in Bratislava, prin reprezentantul David Lee. Banii vor fi folositi pentru ajutarea refugiatilor ucrainieni din Constanta și a orasului partener Odesa. Mai exact, vor fi achiziționate alimente neperisabile si bunuri de necesitate zilnică, cam ceea ce se caută la centrul organizat la Pavilionul Expozițional. „Vom organiza altă modalitate de distribuire, în parteneriat cu alți donatori care să multiplice ajutorul”, spune Alin Vintilă.
Discussion about this post