Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) au finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor aflate în proprietatea statului şi administrate de ARBDD din comuna Crişan (jud. Tulcea). Aceasta este prima dintre cele 11 unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din Delta Dunării pentru care ANCPI finanţează lucrările de cadastru, conform contractului încheiat cu ARBDD. Fondurile necesare sunt asigurate din veniturile proprii ale ANCPI.
Cele 333 de imobile din comuna Crişan, administrate de ARBDD, au suprafaţa totală de 28.734,90 de hectare. Noile cărţi funciare vor fi eliberate la începutul lunii august, după expirarea perioadei în care pot fi depuse contestaţii cu privire la rezultatul lucrărilor.
„Contractul dintre ANCPI şi ARBDD prevede deschiderea cărţilor funciare pentru o suprafaţă de aproximativ 189.000 de hectare din 11 UAT-uri din judeţul Tulcea. Crişan este prima comună în care lucrările de cadastru au fost finalizate. Şi în celelalte zece comune, lucrările se vor încheia luna aceasta. Vorbim despre cel mai mare contract de finanţare încheiat de ANCPI cu o instituţie publică. Acest lucru a fost posibil ca urmare a Legii nr.185/2018, care prevede finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor din domeniul public şi privat al statului din veniturile proprii ale ANCPI„, a precizat, Rakosi-Seiwarth Ildiko, preşedinte – director general al ANCPI.
ANCPI a încheiat un contract de finanţare pentru înregistrarea în evidenţele de cadastru şi carte funciară a imobilelor administrate de ARBDD. Contractul, în valoare de circa 30 de milioane de lei, prevede realizarea lucrărilor de cadastru în 116 sectoare cadastrale din 11 comune din judeţul Tulcea: C.A. Rosetti, Ceatalchioi, Chilia Veche, Crişan, Grindu, Isaccea, Murighiol, Pardina, Sf. Gheorghe, Sulina şi Valea Nucarilor.
Discussion about this post