Rămân încă multe semne de întrebare în povestea avionului de mici dimensiuni, care a survolat miercuri seara mai multe țări, inclusiv România, fără un plan de zbor aprobat și fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder. Aeronava a fost descoperită ieri de autoritățile din Bulgaria, pe o pistă închisă a aeroportului Buhovti, scrie site-ul novinite.com.
Aerodromul respectiv – unul civil – nu mai este însă folosit de zeci de ani. Avionul a fost găsit acoperit cu o prelată și nici urmă de pilot.
Acum, autoritățile din țara vecină fac investigații în încercarea de a desluși misterul ce planează asupra acestui aparat de zbor.
Totuși, au apărut detalii privind itinerariul aeronavei. Se pare că ar fi decolat din Lituania, iar în Ungaria – scrie presa locală – ar fi aterizat fără permisiune pe un aerodrom, pentru alimentare cu combustibil.
Miercuri seara, aeronava bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălțime spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei.
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat ieri, la Alba Iulia, că episodul reprezintă un incident „mai degrabă ciudat”, o „lebădă neagră”, susţînând că nu este „niciun motiv de îngrijorare” şi că nu a fost ceva care să pericliteze siguranţa naţională.
Potrivit Agerpres, Vasile Dîncu a susţinut că „securitatea aeriană a fost perfectă”, pentru că aeronava a fost întâmpinată de avioane militare.
„Nu era ceva care să pericliteze siguranţa naţională, era un bimotor care nu cred că… Noi am acţionat perfect conform regulamentelor, conform legii, deci ne-am făcut datoria. Securitatea aeriană este OK (…). Nu este un motiv de îngrijorare pentru noi acest incident”, a spus ministrul.
Discussion about this post