Pe durata weekendului prelungit de Rusalii, în care este așteptat pe litoral un număr mare de turiști, aproximativ 200 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța sunt pregătiți să intervină, în fiecare zi. În aceste zile vor avea loc o mulțime de evenimente cu afluență mare de public și sunt necesare măsuri suplimentare pentru prevenirea și intervenția rapidă în cazul unor evenimente nedorite.
„Scopul este acela de a preîntâmpina orice eveniment, iar în cazul în care, unul dintre riscurile inerente se poate produce, să putem interveni cât mai repede, astfel încât efectele negative să fie minime”, a afirmat prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, în cadrul conferinței de presă de astăzi.
Au fost constituite patru puncte temporare de lucru în localitățile Agigea, Valu lui Traian, Vama Veche și Valea Dacilor unde, începând de astăzi, și până marți, 14 iunie, ora 08.00, se va afla câte un echipaj de stingere, pentru eficientizarea timpului de răspuns la eventuale solicitări de urgență.
În fiecare din aceste zile, aproximativ 200 de pompieri militari vor asigura răspunsul la urgențele medicale, cu ajutorul a 25 de autospeciale de stingere cu apă și spumă, zece ambulanțe de prim ajutor, o ambulanță de terapie intensivă, trei autospeciale pentru transport personal și victime multiple, cinci autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, patru autospeciale pentru descarcerare precum și celelalte mijloace tehnice din dotare.
De asemenea, pompierii militari desfășoară controale la unități turistice sau amenajări temporare la care este anunțată afluență mare de public, urmărind în principal dotarea cu mijloace de primă intervenție, menținerea liberă a căilor de evacuare și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice.
Discussion about this post