În urma verificărilor din ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii au constatat, la nivel naţional, 8.627 de abateri de natură contravenţională, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei, transmite Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 191 de persoane care au săvârșit infracțiuni, fiind vorba despre 209 fapte penale. Totodată, autoritățile au depistat și au dispus măsuri legale pentru 10 persoane urmărite naţional sau internaţional.
„În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, sâmbătă, s-au dispus măsuri preventive pentru 39 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 26 de autori în 12 de dosare penale cu AN (autor necunoscut – n.r.), aflate în evidenţă. La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 858 de posibile infracţiuni, peste 23 % dintre acestea fiind din oficiu”, se arată în comunicatul emis de MAI.
În ceea ce privește traficul rutier, polițiștii au reținut 729 de permise de conducere şi au retras 287 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 213 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 658 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 34.500 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.175) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 39 pentru stingerea de incendii şi trei pentru descarcerare.
„Au fost emise 19 mesaje de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă «RO-ALERT». Pe parcursul intervenţiilor pompierilor, au fost salvate 8 persoane”, adaugă reprezentanții MAI.
Nici piloţii Inspectoratului General de Aviaţie nu s-au lăsat mai prejos! Aceștia au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 de persoane aflate în situaţii de urgenţă.
În ceea ce privește depunerea cererii de azil în țara noastră, în ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ţara noastră, informează Ministerul Afacerilor Interne.
„De la începerea conflictului din Ucraina, 4.357 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. De asemenea, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 38.392 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 56 fiind acordate în ultimele 24 de ore. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 40.3%”, se menţionează în comunicat.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 23.624 de mijloace de transport şi 95.896 de persoane, dintre care 9.323 de cetăţeni ucraineni.
Discussion about this post