Pentru că ne aflăm deja în sezonul estival, iar după terminarea examenelor de capacitate și de bacalaureat litoralul va fi luat cu asalt de turiști, autoritățile locale din Năvodari anunță că lucrările la podul de peste Ecluză vor fi oprite, urmând a fi reluate peste două luni, la sfârșitul verii.
„În urma discuțiilor cu Poliția Rutieră, năvodărenii, constructorul și operatorii de turism din Mamaia Nord am luat de comun acord decizia de a devansa cu 2 luni continuarea lucrărilor de reabilitare a podului peste Ecluză”, a transmis Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.
Potrivit avizului Poliției Rutiere, pe timpul sezonului estival circulația rutieră pe pod trebuie asigurată pe două sensuri, în mod expres.
„În repetate rânduri, în întâlnirile cu locuitorii orașului Năvodari și agenți economici, mi-ați cerut ca podul să nu fie blocat pe timpul verii și să încerc să găsesc soluții ca pe durata sezonului să se circule în condiții cât mai aproape de normal. Singura soluție a fost aceasta, agreată și de autoritățile județene.
Potrivit valorilor de trafic, afluența de vehicule spre Năvodari și Mamaia Nord este mult mai mare comparativ cu anii trecuți, iar introducerea de restricții de circulație pe un singur sens alternativ ar crea blocaje semnificative în trafic, precum și un disconfort sporit năvodărenilor noștri”, susține primarul Chelaru.
Edilul a mai spus că până în prezent, calea de rulare a fost reabilitată pe jumătate de pod, după finalizarea și celeilate părți umând a se turna stratul final de asfalt de uzură pe întreaga suprafață de circulație rutieră a podului.
Lucrările vor fi reluate imediat după închiderea sezonului estival.
Discussion about this post