Sunt primele zile de vară, iar fetița pe care o vedeți în poză face primii pași forțați în cerșetorie. Mama îi spune că trebuie să stea cuminte, lângă ea, pe asfaltul încins de soare. Începe astfel un sezon lung în care micuța este folosită drept momeală emoțională, pentru turiști. Ei au venit într-o euforie estivală la Eforie, iar ea este aici doar pentru agonie, jefuită de dreptul de a mai avea o copilărie.
Copiii care așteaptă ploaia
Copilăria cade în iadul sudului, acolo unde clanurile invizibile pentru autorități aduc la cerșit copii și tineri. Până de curând, regina neagră a cerșetoriei era stațiunea Costinești, însă așa acum, există o altă capitală a copilăriilor furate, Eforie.
Copiii sunt scoși la cerșit în zilele acelea în care omul de rând se plânge că îi e prea cald și la umbra. Micuții sunt sechestrați în soare, la intrarea în supermarket-uri, lângă terase, baruri și evident, pe plajă. Puținii bani pe care îi fac, sunt luați de „colectorii” grupărilor infracționale. Pentru ei rămâne nimic, nici de-o apă, așa că puilor de om le rămâne un singur lucru, speranța că va ploua.
Este și cazul acestei fetițe pe care oamenii o văd stând cu orele în fața unui magazin din Eforie Nord.
Fetiță scoasă la cerșit, în Eforie Nord.
În timp ce turiștii se grăbesc să intre și să iasă din market, unde cumpără ce le poftește inima, biata copilă cheamă în inima și mintea ei ploaia, singura alinare. Fix în ziua în care au fost făcute pozele, dorința ei a fost ascultată. Norii au risipit arșița, iar ploaia i-a potolit setea. Se putea mai bine, o furtună care să alunge toți turiștii. Poate doar atunci, mama cu numele, ar fi decis că e timpul să plece cu ea acasă, oriunde ar fi acastă casă.
Clanurile ocolite de lege
De ani întregi, eu și colegii mei de presă „stresăm” autoritățile plătite din bani publici cu vechea noastră durere, copiii transformați în sclavi pentru clanurile stăpânilor de cerșetori. De fiecare dată rezultatele sunt aceleași. Noi prezentăm poze, probe, ba chiar chemăm poliția și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în teren. Până la sosirea lor, minorii fie dispar, ori nu pot fi luați. Cea din urmă situație se produce atunci când DGASPC ajunge la fața locului fără agenții de poliție. Evident multe sunt și cazurile în care micuții ajung să fie preluați și duși în centre speciale, de unde fug.
Asta nu înseamnă însă că trebuie să renunțăm la datoria noastră civică. În cazul în care vedem copii exploatați în acest fel, trebuie să anunțăm poliția. Putem astfel să aducem o picătură de bunătate, într-un ocean de răutate.
Vară de vară, pe litoral rulează același film. Bandele interlope care scot copiii la cerșit recruterază victime noi, fără oprire. De fapt, clanurile care se ocupă cu cerșetoria sunt cele mai ocolite de brațul scurt al legii. Activitatea lor este vizibilă în toate stațiunile, gările, lângă toate bisericile și la toate evenimentele importante. Cu toate acestea însă, destructurarea acestor celule probabil că nu este nici măcar pusă în discuție. Așa că… mașinăria milei continuă să producă bani negri din suflete albe, nevinovate.
Discussion about this post