În perioada 15 iunie – 1 septembrie, persoane de toate vârstele sunt așteptate la Muzeul de Arheologie „Callatis”, unde vor avea ocazia de a participa la ateliere de creație neconvenționale, considerate educative și distractive pentru public.
Atelierele și activitățile au scopul de a populariza patrimoniului callatian, prin „Povestea lutului” și prin Atelierul de croitorie fără ac – „Fii un zeu la muzeu”.
Programul acestora este:
- „Povestea lutului” va fi disponibil între orele 10:00 – 16:00, lunile iunie și august (în zilele fără soț) și luna iulie (în zilele cu soț).
- Atelierul de croitorie fără ac – „Fii un zeu la muzeu” va fi disponibil între orele 10:00 – 16:00, lunile iunie și august (în zilele cu soț) și luna iulie (în zilele fără soț).
De asemenea, în viitorul apropiat va fi inițiat un nou atelier educațional denumit „Arheomozaic”, în cadrul căruia participanții se vor putea juca cu formele, materia, culoarea, obiectele și imaginea, descoperind utilitatea și frumusețea vaselor grecești. Acesta va avea loc în zilele de joi, între orele 14:00 – 18:00.
„Muzeele sunt prilej de contemplare, explorare, de dezvoltare a abilităţii mentale şi de experienţe estetice, dar și un spațiu de distracție”, adaugă reprezentanții de la Direcția Cultură și Sport Mangalia.
Discussion about this post