Un grup de tineri din Tulcea au ajuns la secția de poliție, după ce asupra lor s-au găsit 15 pachețele cu substanțe psihoactive. Inițial, aceștia au fost legitimați într-o parcare, pentru că au fost văzuți de jandarmi consumând băuturi alcoolice.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea patrulau în apropierea unui parc din Tulcea, când au observat patru tineri care se aflau lângă o mașină, într-o parcare din apropierea unui parc, consumând băuturi alcoolice.
Tinerii au fost legitimați, asupra unuia fiind găsite patru pachețele ambalate ce conțineau resturi vegetale de culoare galben verzui și o țigaretă. La fața locului, tânărul a spus că nu știe cui aparțin.
Ulterior, în urma inspecției autoturismului, jandarmii au găsit un număr de 15 pachețele ce conțineau resturi vegetale de culoare galben verzui, cinci pliculețe ce conțineau un praf de culoare albă, o pungă de filtre de țigarete învelite în folie de plastic, mai multe foițe pentru confecționarea țigaretelor, un cântar electronic de buzunar și mai multe dispozitive de mărunțit (grindere).
Tinerii, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, au avut puncte de vedere diferite cu privire la cele întâmplate. Unul dintre ei a spus că s-a întâlnit cu ceilalți prieteni înainte cu o oră de venirea jandarmilor, pentru a se sfătui cu privire la teme, dar între timp au cumpărat și băuturi alcoolice pe care le-au consumat împreună. Alt tânăr a declarat că nu-și mai aduce aminte, dar știe sigur că unul dintre ei a consumat substanțe vegetale interzise. Al treilea tânăr a recunoscut că a fost de acord să consume substanțe vegetale interzise, deoarece a experimentat de mai multe ori.
Grupul de tineri a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea pentru continuarea verificărilor, însă acolo s-a prezentat și un alt tânăr în vârstă de 23 de ani, care a declarat că autoturismul și produsele găsite îi aparțin. Acesta a precizat că s-a întâlnit în acea seară cu cei patru prieteni, însă s-a dus până la magazin să cumpere ceva, iar în acel moment și-au făcut apariția jandarmii.
În continuare, jandarmii au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, folosindu-se de probele găsite.
Discussion about this post