În vederea executarii lucrărilor de sectorizare prin montarea unor vane de legătură la nivelul sistemului de alimentare cu apă potabilă, de pe bulevardul Tomis (sens giratoriu Palazu Mare), RAJA va întrerupe furnizarea apei potabile într-o zonă a cartierului menționat.
Furnizarea apei va fi întreruptă începând de vineri – 24 iunie 2022, ora 22.30, până sâmbătă – 25 iunie 2022, ora 05.00 și va afecta consumatorii care locuiesc în Palazu Mare, în perimetru delimitat de străzile: Dumbrăveni – Sentinelei – Rovine – Prelungirea Recoltei – Iuliu Maniu – Barbu Catargiu – Dumbrăveni, precum și cei de pe DN2A din zonă.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.”, transmit reprezentanții RAJA.
Discussion about this post