Cu ocazia Zilei Internaționale a Navigatorului, Universitatea Maritimă din Constanța organizează sâmbătă, 25 iunie 2022, între orele 16 și 17, pe platforma Zoom, un eveniment dedicat studenților și elevilor de liceu, transmit reprezentanții instituției.
Principalele obiective ale întâlnirii sunt: promovarea ofertei educaționale incluzive a Universității Maritime din Constanța și îmbunătățirea serviciilor de consiliere și orientare profesională.
Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului CNFIS de educație incluzivă și este organizat de UMC în parteneriat cu Asociația Profesională WISTA România, Compania de Crewing Maersk România și Centrul European pentru Responsabilitate Socială.
Cei care doresc să participe la această întrevedere, sunt invitați să acceseze un link de Zoom.
Discussion about this post