Spectacolul naturii este impresionant la Techirghiol! Lacul a devenit…roz. Apa a fost acoperită în ultimele zile de o peliculă roz-intens și emană, pe deasupra, și un miros urât. Specialiștii îi liniștesc însă pe turiști, precizând că este vorba despre o specie de alge care se dezvoltă în această perioadă, cu efect chiar benefic pentru refacerea stratului de nămol și are efect terapeutic.
Aproape tot malul lacului Techirghiol este acoperit cu un strat foarte roz si urât mirositor. Pătura, care pare a fi vegetală, se întinde pe o lățime de cateva zeci de metri. Specialiștii susțin că bacteriile sulfuroase se aștern ca un praf roz pe părțile expuse la lumină. Astfel, cresc în biomasă și formează astfel de îngrămădiri, iar apa devine roz -violacee. Apoi, condițiile de mediu favorizează o alta algă. Se numeste DUNALIELA si are în corpul ei aceleași substanțe pe care le găsim în morcov, numite beta-caroten.
„Aceste alge roșii sunt cele mai rezistente. Sunt simple, mobile, unicleulare, cu doi flageli și foarte, foarte rezistente la condițiile de mediu”, susține Adrian Bîlbă, doctor in științe.
Cercetătorii analizează probele luate din apă. Vor să afle dacă este vorba despre o poluare produsă de activităţi industriale sau despre o explozie de alge. Aceasta consumă întreg oxigenul din lac, sufocând alga verde, tradițională.
„Este o premieră amploarea acestuia. Ele se găsesc în zonele saline în Africa centrală și împreună cu niște crustacee, reprezintă hrana altor vietăți care vin aici pe lac, ca de exemplu flamingo, iar pigmenții din aceste alge ajung în penele acestor păsări, care devin roz”, mai spune susține Adrian Bîlbă.
Turiștii veniți la tratament pentru a beneficia de proprietățile vestitului nămol din stațiune abia rezistă, chiar și în aer liber. Oricine poate să intre în continuare în apa lacului, nefiind vorba despre poluare.Cu alte cuvinte, dacă nu vă deranjează mirosul specific hidrogenului sulfurat și aspectul apei, specialiștii vă spun că puteți să mergeți fără grijă, pentru tratament, pe malul lacului Techirghiol.
Discussion about this post