A fost aprobată prima listă cu dosare din cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice. Sunt 1.041 de cereri de finanțare care au primit undă unda verde pentru instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională (Casa Verde Fotovoltaice).
„Depunem toate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a tuturor dosarelor, astfel încât, solicitanții care au aplicat în program să poată implementa proiectele aprobate. De asemenea, asigurăm beneficiarii programului că bugetul Administrației Fondului pentru Mediu va asigura suma necesară pentru toate dosarele de finanțare depuse care îndeplinesc criteriile de eligibilitate conform ghidului de finanțare”, a declarat Laurențiu Adrian Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Lista dosarelor aprobate în cadrul programului este publicată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.
Discussion about this post