Astăzi, 30 iunie, sunt aplicate restricții de circulație pe autostrada A2 București-Constanța , informează Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Pe autostrada A2 București-Constanța, pe sensul către litoral, între kilometrii 83 – 84+600 de metri, pe raza localității Vlad Țepeș, județul Călărași, se desfășoară, în intervalul orar 09.00- 17.00 lucrări de reabilitare a carosabilului. Din acest motiv sunt restricționate banda de urgență și prima bandă. Traficul se desfășoară doar pe a doua bandă, cu limită de viteză la 60 km/h, informează sursa citată.
Conducătorilor auto li se recomandă să reducă viteza şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie, pentru evitarea producerii de accidente rutiere.
Discussion about this post