Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, vor fi incluse noi elemente în ceea ce privește regulamentul și structura anului școlar următor. Acesteau constau în compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului şcolar, utilizarea catalogului electronic în unităţi-pilot, reglementări privind nivelul antepreşcolar (creşe) şi precizarea modului de realizare a transferurilor elevilor.
În ceea ce privește exmatricularea, aceasta va fi posibilă numai pentru învățământul liceal, începând cu 1 septembrie 2022.
„Eliminarea dispoziţiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educaţie este de ordin constituţional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învăţământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu. Eliminarea oricărei dispoziţii/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri băneşti de la părinţii elevilor”, se arată în comunicatul referitor la noul ROFUIP care va intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2022.
Totodată, cadrele didactice vor acorda la fiecare disciplină cu cel puţin trei calificative/note mai multe decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. Noul ROFUIP prevede că la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului şcolar, precum și compatibilizarea modului de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar cu legislaţia primară.
Nu în ultimul rând, se va pune accent pe formarea personalului didactic, prin definirea comisiei pentru mentorat didactic şi formare în cariera didactică la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar, explică Ministerul Educației.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post