Echipa de fotbal Farul Constanța, manageriată de Gheorghe Hagi, își prezintă azi, 8 iulie, de la ora 19,00, lotul de jucători cu care va aborda viitoare stagiune fotbalistică – Superliga.
Prezentarea lotului se va face printr-un joc amical contra formației de liga secundă CSA Steaua București. Meciul dintre cele două echipe va avea loc la baza sportivă din Ovidiu.
Odată cu acest joc vor fi prezentați și cei 13 jucători noi care au fost transferați în această vară la echipa de pe litoral.
Suporterii echipe constănțeni îi vor putea vedea pe jucătorii transferați la Farul Constanța – Corinus, Ayrton Mboko, Romario Benzar, Gabriel Torje, Kevin Doukoure, Alexandru Buzbuchi, Vlad Morar și Dragoș Nedelcu, David Kiki, Mihai Popescu, Robert Ion, Adrian Mazilu și Ionuț Cojocaru.
Fanii constănțeni vor putea fi prezenți la joc dacă achită un bilet de 25 de lei, intrare generală. Abonații au acces gratuit la acest meci. Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul www.bilete.ro, dar și în ziua jocului. De asemenea, la stadion, va exista o casă specială pentru fanii care vor să-și achiziționeze abonamente pentru noul sezon.
Discussion about this post