Nu își dorește nimeni să fie martorul unui accident rutier, dar, în cazul în care știți ce, cum și când să faceți poate însemna diferența dintre viață și moarte.
Primul pas este să sunați la 112, să indicați cât mai exact zona în care s-a petrecut evenimentul și să le oferiți operatorilor cât mai multe detalii – câte autovehicule sunt implicate, câte victime sunt, dacă sunt încarcerate sau nu, dacă sunt conștinete, dacă există scurgeri de combustibil ori alte situații care pot pune în pericol și pe ceilalți participanți la trafic.
Atenție, „scoateți victimele din mașină doar în cazul în care autovehiculul se poate prăbuși într-o prăpastie, există pericolul că acesta să explodeze ori să ia foc, se află lângă elemente grele de construcție (case, blocuri, stâlpi etc.) ori copaci care se pot prăbuși peste el. Dacă nu există astfel de pericole, NU încercați să extrageți victima/victimele din autovehicul”, avertizează cei de la ISU Constanța.
De asemenea, este bine să rămâneți alături de răniți până la sosirea echipajelor de prim-ajutor și să mențineți mereu contactul cu victimele. „Vorbiți cu ele – puteți să le spuneți că s-a sunat la 112, că salvatorii sunt pe drum; încercați să le liniștiți, să le induceți starea de calm pe cât se poate”, mai spun cei de la ISU.
Cel mai important este să nu asistați impasibil dacă niciunul dintre martori nu intervine. Primele momente, până la sosirea salvatorilor, sunt cruciale.
Discussion about this post