Artiști din toată țara se vor reuni în această vară la 2 Mai, în cadrul evenimentului „Cultura la Liman”.
Ateliere, expoziții, filme, piese de teatru, concerte de jazz&blues și folk, sunt doar câteva dintre manifestările artistice găzduite la 2 Mai, după doi ani de pandemie.
„Sunt primii pași pe care-i facem pentru a readuce artiștii înapoi la 2 Mai. În anii 70-80, în timpul verii, atmosfera era specială, iar oamenii care veneau aici își creaseră o lume aparte. Se poate spune că 2 Mai era, în timpul sezonului estival, o tabără de creație pentru artiști. Vrem să ducem mai departe acest renume”, a spus Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.
Evenimentul, organizat de Primăria comunei Limanu, se va desfășura după următorul program:
13iulie-15 august- Expoziție- Silvia Radu- Casa de Cultură 2 Mai
17-23 iulie- Festival de teatru și film Șerban Ionescu- Casa de Cultură 2 Mai
29-30 iulie- Festival de Blues, Jazz and more- Aleea Taberei 2 Mai
6-12 august- Târg de carte; Folk și Poezie- Casa de Cultură 2 Mai
20-27 august- Photo Trends- Casa de Cultură 2 Mai.
Discussion about this post