Sâmbătă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 289.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 72.600 mijloace de transport, informează Poliția de Frontieră.
Pe sensul de intrare în România, au fost 156.186 de persoane, dintre care 22.504 de cetăţeni ucraineni (în creștere cu 0,9% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 09.07.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.533.263 cetăţeni ucraineni.
Au fost constatate:
- 59 fapte ilegale (25 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1.288.140 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 43.100 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 42 cetăţeni români din diferite motive legale.
Discussion about this post