După ce opinia publică a fost scandalizată de vestea că pe o plajă din Mamaia Nord un loc de cearșaf în fața mării se închiriază cu 200 de lei, autoritățile locale din Năvodari iau măsuri! Viceprimarul Costel Aurelian Dumitrașcu a anunțat astăzi că a înaintat o adresă către Ministerul Turismului, pentru a se verifica dacă se respectă procentul de 30% alocat plajei pe nisip, pe toate sectoarele de plajă care aparțin de Năvodari.
„Sunt multe de făcut și toate se fac mai bine ÎMPREUNĂ! Dragii mei, în urma sesizărilor dumneavoastră, am înaintat o adresă către Ministerul Turismului, pentru a se verifica toate sectoarele de plajă din cadrul U.A.T. Năvodari, să vedem dacă se respectă procentul de 30% alocat plajei pe nisip. Voi reveni cu lămuriri despre respectarea acestor criterii, imediat ce vom avea un răspuns”, este mesajul transmis de Costel Aurelian Dumitrașcu, viceprimarul orașului Năvodari.
O poză a unui panou cu regulamentul și tarifele piperate practicate pe o plajă din Constanța a devenit virală la sfârșitul săptămânii trecute. Operatorul privat al plajei anunța, printre altele, că cei care vor să-și așeze cearșaful în prima linie, pe malul mării, în fața zonei de umbrele, trebuie să plătească o taxă de 200 de lei.
Reacția conducerii complexului rezidențial nu a întârziat să apară. Unul dintre motivele regulamentului pe care îl practică este că plaja este destinată exclusiv proprietarilor apartamentelor de acolo, care sunt în majoritate medici și avocați și au nevoie de liniște.
Discussion about this post