La doar 12 ani îi calcă hotărât pe urme Simonei Halep! Alexandra Soare este noua stea a tenisului constănțean, după ce adolescenta a ajuns până în semifinalele turneului de la Wimbledon under 14. A fost învinsă tot de o româncă după două seturi extrem de grele. Alexandra este însă hotărâtă ca la ediția viitoare să aducă trofeul acasă.
Organizată pentru prima dată, competiția a fost dominată de românce. Una dintre finaliste este Andreea Soare. Adolescenta este din Medgidia și chiar dacă a fost învinsă, parcursul ei a fost unul extraordinar. Alexandra recunoaște că a fost o competiție grea iar finala a fost de departe cel mai dificil meci, chiar dacă își cunoștea destul de bine adversara.
- „Toate meciurile sunt grele. Am avut și emoții dar am reușit să trec peste ele. Eu zic că m-am descurcat foarte bine. În finală am jucat cu partenera mea de dublu din România. Ne cunoaștem de când suntem mici și mai mereu am fost adversare. A fost greu mai ales că suntem la același nivel”, povestește Alexandra Soare.
La șase ani, Alexandra a pus pentru prima dată racheta în mână. Mergea cu sora ei la antrenamente și atunci a decis și ea că vrea să facă tenis. Recunoaște că sacrificiile sunt enorme și muncește foarte mult însă nu regretă că a ales acest drum. Părinților nu le-a rămas decât să îi accepte decizia și să o susțină din toate punctele de vedere.
- „La vârsta de 6 ani, părinții au dus-o pe sora mea la tenis și mi-a plăcut de prima dată. M-au susținut și au spus că dacă îmi place, ei fac orice ca să ajung unde vreau. Foarte rar este timp de distractie dar nu este o problemă”, spune Alexandra.
- „Ca orice părinte, am urmărit meciul cu emoții foarte mari atunci când joacă copilul tău, îți dorești să câștige. Este foarte greu pentru ea și face foarte multe sacrificii. E greu să facă față și la școală și la antrenamente. Dar noi o susținem în tot ceea ce face și îi vom fi alături indeferent de deciziile pe care le va lua”, spune hotărât Cătălin Soare, tatăl sportivei.
Face naveta zilnic, la Constanța unde își desfășoară antrenamentele, de două ori pe zi iar între cele două sesiuni, revine la Medgidia, la școală, unde se numără printre cei mai buni elevi.
- „Alexandra este un copil foarte bun. Muncește foarte mult și are și note bune la școală. Dar este cumplit de greu pentru ea. Gândiți-vă că merge la Constanța, la antrenamente, de două ori pe zi face naveta Constanța- Medgidia, 80 de km dus- întors. Între antrenamente merge la școală. E greu și pentru un om mare dar pentru un copil de 12 ani. Eu sper să ajungă departe pentru că are potențial, punctează Adrian Baciu, antrenorul Alexandrei.
Anul acesta a fost pentru prima oară când la Wimbledon a fost organizată și o competiție între sportivii sub 14 ani, unde au participat 16 jucătoare.
Discussion about this post