La nivelul județului Constanța, în planul de școlarizare 2022-2023 au fost aprobate 67 de clase de învățământ profesional și un total de 1603 locuri. Înscriși sunt 830 de elevi, din care 120 elevi au optat pentru pe locurile de învățământ profesional de tip dual.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța sunt 11,5 clase aprobate de învățământ profesional de tip dual – 285 de locuri.
Surpriza vine de la Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța, acolo unde sunt înscriși 40 de elevi pentru cele 25 de locuri. Astfel, joi, pe 14 iulie se va desfășura suplimentară de admitere, din comisie făcând parte și reprezentați ai operatorilor economici Distrigaz Sud Rețele S.R.L și Engie Servicii S.R.L, cu care Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța a încheiat contracte.
Într-o situație incertă se află două clase, una de la Colegiul Economic Mangalia, cealaltă de la Liceul Tehnologic din Năvodari, după ce un agent economic a notificat conducerea celor doua instituții cum că denunță contractele încheiate.
„SC Phoenicia Express SRL a transmis o notificare conform căreia denunță contractele încheiate cu două unități de învățământ, Colegiul Economic Mangalia și Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari. Dacă nu va reveni asupra deciziei, nerespectarea angajamentului luat va conduce la diminuarea cu 2 clase a numărului total din cele pentru învățământ dual. Mai mult decât atât, este periclitată și admiterea în învățământul profesional de stat a elevilor care își doreau să se înscrie pe clasele de Turism şi alimentaţie. Ar fi afectate și cadrele didactice, prin modificările aduse catedrelor ocupate în respectivele unități de învățământ. Vom căuta cele mai bune soluții pentru a rezolva această situație”, a transmis Sorin Mihai, inspector școlar general, ISJ Constanța.
Etapa a II-a de admitere în învățământul profesional de stat va începe în perioada 26-28 iulie 2022 cu eliberarea de către unităţile de învăţământ gimnazial a fişelor de înscriere pentru învăţământul profesional şi dual de stat pentru candidaţii cărora nu li s-au eliberat fişe de înscriere în etapa I de admitere în învăţământul profesional de stat sau în învăţământul dual.
Discussion about this post