Vicepreşedinta americană Kamala Harris a anunţat finanţări de 600 milioane de dolari din partea Statelor Unite pentru regiunea Pacificului, în încercarea Washingtonului de a stopa creşterea influenţei Chinei în această zonă a lumii, transmite AFP. Kamala Harris, la fel ca preşedintele Joe Biden, a recunoscut că Pacificul nu a beneficiat poate de o atenţie suficientă până acum.
Kamala Harris a mai declarat că SUA vor deschide două noi ambasade în regiune, în Tonga şi Kiribati.
„Este o etapă importantă. Suntem foarte bucuroşi să avem în sfârşit o prezenţă americană în Tonga”, a afirmat ea, vorbind prin legătură video la Forumul insulelor Pacificului (FIP), ce are loc la Suva, capitala insulelor Fiji.
Washingtonul îşi propune de asemenea, în premieră, să numească un emisar pentru Pacific şi să lanseze o strategie pentru regiune.
Rivalitatea dintre China şi SUA a suscitat un viu interes în acest an în timpul summitului liderilor din zona Pacificului, în detrimentul urgenţei climatice care apasă asupra acestor ţări deosebit de vulnerabile.
Regiunea a dobândit o importanţă strategică aparte. În aprilie, insulele Solomon au semnat un acord de securitate foarte criticat cu China, bulversând alianţe de lungă durată cu puterile occidentale.
Intervenţia Kamalei Harris prin conexiune video la FIP a constituit o reuşită diplomatică pentru Statele Unite, China nefiind invitată niciodată să aibă o apariţie similară la summit.
SUA a promis 60 milioane de dolari ca ajutor economic pentru Agenţia de pescuit a FIP, vor să relanseze prezenţa Peace Corps în Pacific pentru ajutor de dezvolare şi mai doresc să colaboreze în materie de securitate maritimă, asistenţă în caz de catastrofe şi la proiecte de infrastructură.
Preşedintele fijian şi al forumului FIP, Voreqe Bainimarama, a reamintit, la rândul său, cât de mult „criza schimbării climatice” ameninţă securitatea şi suveranitatea a numeroase ţări din Pacific.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post