Vin vești bune despre băiețelul român, preluat de autoritățile daneze la sfârșitul lunii ianuarie, după ce a ajuns la spital, iar medicii au spus că are hemoragie craniană și suspectează „sindromul copilului scuturat”.
Bebelușul avea atunci doar o lună și, după ce a fost externat, a rămas în grija autorităților, părinții săi fiind reținuți. După 6 luni de demersuri intense, cel mic a ajuns însă în România, în grija bunicilor materni, a anunțat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea.
„Am reușit să convingem autoritățile daneze că cea mai bună soluție pentru bebeluș este că acesta să ajungă în grija familiei sale extinse. Bunicii materni ne-au impresionat și pe noi, prin determinarea pe care au avut-o să dovedească faptul că vor cu adevărat să se implice total în creșterea copilului, să-l îngrijească și să-i asigure toate condițiile de care acesta are nevoie”, a precizat Gabriela Firea.
Evoluția băiețelului vă fi monitorizată acum de asistenții sociali de la DGASPC Vaslui.
Discussion about this post