Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac și președintele Asociației „Bun-Simț și Atitudine Civică”, Cristiana Predoiu, au anunțat astăzi lansarea proiectului „Bun-Simț Turistic în stațiunea Mamaia”. Proiectul își propune să promoveze colectarea selectivă, prin derularea unor campanii de conștientizare a constănțenilor și turiștilor în vederea schimbării atitudinii față de mediu și adoptarea unui comportament eco-civic adecvat.
„Inițiativa Asociației Bun-Simț și Atitudine Civică este lăudabilă. Campania este binevenită la Constanța și se adaugă eforturilor pe noi le facem în ceea ce privește reciclarea deșeurilor. În toate societățile civilizate, deșeurilor trebuie privite ca o resursă. Noi facem modificări de sistem în sensul în care am adoptat în Consiliul Local un act adițional prin care am stabilit prețul celor cinci fracții reciclabile. Vom delega către salubrizator această activitate de reciclare și vom supraveghea îndeapropate acest lucru pentru că este o țintă asumată. Ce facem acum are mai mult semnificație, simbol, ne ajută să avem o legătură cu populația”, a declarat primarul Chițac.
Președintele sociației „Bun-Simț și Atitudine Civică”, Cristiana Predoiu, susține că atât turiștii, cât și locuitorii orașului de la malul mării sunt deschiși și interesați de activitățile de ecologizare.
„Ne bucurăm că la Constanța am găsit deschiderea necesară pentru a putea implementa unul dintre proiectele campaniei naționale Bun-Simț Turistic. La Constanța vin în fiecare vară turiști din toate colțurile țării, iar mesajul nostru prin care facem apel la un comportament responsabil față de natură poate astfel să ajungă la un număr cât mai mare de români. M-am bucurat să văd mămici care își îndeamnă copiii să arunce deșeurile de plastic în recipientele de colectare sub formă de delfin și să văd pe fețele copiilor bucuria că au făcut un gest frumos pentru planetă”, a afirmat Cristiana Predoiu.
Într-o primă etapă, 5 recipiente sub formă de delfin au fost incluse în infrastructura de colectare de deșeurilor de pe raza municipiului Constanța. Containerele destinate colectării de ambalaje și deșeuri reciclabile, PET-uri și doze de aluminiu, au fost amplasate în zonele: plaja „Fratelli”, în zona Hotelului Sulina, Cazinoul din Mamaia și supermarket Perla. Deșeurile colectate vor fi trimise către stațiile de sortare, pentru a fi reciclate și transformate în noi produse.
Proiectul implică și creșterea gradului de siguranță a turiștilor. Pe foișoarele salvamarilor din Mamaia vor fi amplasate panouri informative pentru turisti, cu privire la semnificatia steagurilor arborate pe plajă, dar si avertizari cu privire la riscurile expunerii la soare între orele 11:00-16:00. Serviciul Salvamar din Constanta va fi dotat cu 150 de balize portabile pe care turistii le pot folosi gratuit.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța și A.N.S.P.S.R, cu sprijinul Decathlon România.
Discussion about this post