Garda Naţională de Mediu a lansat, începând din această săptămână, o amplă acţiune de control pe litoral, care se va desfășura pe toată perioada de vârf a sezonului estival.
Astfel, se va extinde numărul de controale în staţiunile de la malul Mării Negre, astfel încât acestea să fie curate şi primitoare pentru toți turiștii care își petrec vacanța pe litoral.
Aceste controale vizează verificarea unităților de cazare și a restaurantelor, dar şi a operatorilor de salubritate, astfel încât să fie respectate prevederile legislaţiei de mediu.
În vederea susținerii acestei acțiuni, Comisariatul General al GNM a dispus detaşarea mai multor echipe de comisari din ţară, în scopul suplimentării efectivelor Comisariatului Judeţean Constanța.
„Astfel, pe parcursul sezonului estival, Garda de Mediu Constanța, va beneficia de un sprijin important în măsură să determine o reacţie rapidă şi eficientă în cazul unor sesizări ale cetăţenilor și a unor încălcări ale legislaţiei de mediu”, transmit reprezentanții Garda Națională de Mediu.
În acest sens, cetățenii care observă nereguli sunt rugați să le semnaleze pe site-ul gnm.ro/contact.php.
Discussion about this post