Sârbul Novak Djokovic deși figurează pe lista jucătorilor înscriși la US Open 2022, participarea lui este pusă sub semnul întrebării. Și asta deoarece organizatorii ultimului Grand Slam al anului au precizat că vor respecta legile Statelor Unite.
Jucătorul sârb câștigător a 21 de Grand Slamuri, nu și-a putut apăra anul acesta titlul la Australian Open, fiind expulzat din țara gazdă a competiției din cauza faptului că nu s-a vaccinat anti-Covid.
În această situație autoritățile americane în perioada imediat următoare vor lua o decizie cu privire la participarea sau nu a lui Novak Djokovic la US Open 2022. În acest moment Novak Djokovic este cap de serie numărul 7 la Grand Slamul de la New York, însă va fi nevoit să aștepte o decizie finală a autorităților.
Novak Djokivic a câştigat US Open de trei ori: 2011, 2015 și 2018. Pe lista jucătorilor înscriși la US Open se mai află și liderul mondial, rusul Daniil Medvedev, care îşi va apăra titlul, dar el va juca la New York sub drapel neutru din cauza invaziei din Ucraina.
US Open 2022, al patrulea Grand Slam al anului, va avea loc între 29 august și 11 septembrie.
Discussion about this post