Incendiu de proporții astăzi, în județul Tulcea! În jurul orei 13.00, în poligonul Babadag, în urma activităților executate de partenerul francez – trageri cu tunul de calibru 105 mm de pe transportoarele blindate din dotare, a izbucnit un incendiu de vegetație, informează Ministerul Apărării Naționale.
Din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins dincolo de sanţul care delimitează poligonul pe latura de sud-est, înspre localitățile Sălcioara și Enisala.
Incendiul a afectat și o stână aflată la aproximativ 200 m SE de poligon.
Forțele și mijloacele de intervenție ale MApN, împreună cu forțele și mijloacele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Delta” al județului Tulcea intervin la acest moment, pentru stingerea incendiului, care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 ha.
Potrivit sursei citate, nu au fost înregistrate victime umane.
După lichidarea incendiului, reprezentanții Poligonului Babadag și ai partenerului francez vor evalua pagubele produse la stâna afectată, urmând să fie stabilită valoarea despăgubirilor și modul de acordare a acestora, în conformitate cu legislația națională și acordurile bilaterale în vigoare.
ISU „Delta” Tulcea a transmis că, până la această oră, au fost afectate de flăcări aproximativ 150 ha de vegetație uscată din zona poligonului Babadag și aproximativ 250 ha la izlazul comunal Jurilovca.
De asemenea, au fost găsite până acum 18 animale decedate: 8 porci și 10 oi.
UPDATE:
Toate focarele au fost stinse în jurul orei 20:00. Pompierii au rămas la fața locului pentru supravegherea zonei și a se asigura că focul nu se reaprinde, din cauza vântului.
Iată bilanțul transmis de ISU „Delta” Tulcea:
Intervenția echipajelor de pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a SVSU Jurilovca și Sarichioi dar și a forțelor din cadrul MApN, a fost finalizată.
Urmările incendiului de vegetație uscată de pe raza comunelor Jurilovca, Sarichioi și Poligonul Babadag, sunt următoarele:
– Au ars aproximativ 150 de ha de vegetație uscată din perimetrul poligonului și aproximativ 250 de ha de vegetație uscată din izlazul comunei Jurilovca;
– Din suprafețele menționate anterior, se numără și suprafața fermei care a ars (54 ha);
– În ceea ce privesc urmările produse la ferma agricolă, colegii au constatat că aceasta a ars în întregime. Mai exact, un săivan pentru animale, o casă de locuit de 16 mp, o cocină de porci, 400 de baloți de fân, 4.000 de baloți de paie și 600 de baloți de lucernă, 19 tone de orz, 18 animale (10 oi și 8 porci);
– Au fost salvate de către pompierii militari, împreună cu SVSU Jurilovca și proprietar 435 de oi. La momentul producerii incendiului erau evacuate din săivanul pentru animale și au fost îndepărtate de pericol.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost căderea unui obiect proiectil.
Discussion about this post