Noaptea trecută polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța, ai Serviciului Rutier și ai Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română, au desfășurat o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, respectiv pentru prevenirea conducerii de vehicule sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.
Oamenii legii au oprit, pentru control, peste 300 de vehicule, conducătorii auto fiind testați cu aparatele etilotest și drug-test. Astfel, în urma activităților, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.500 de lei, totodată fiind reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere, pentru consumul de băuturi alcoolice (sub limita de infracțiune).
De asemenea, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
În plus, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 1 pentru conducere fără permis.
Î cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța, împreună cu cei ai Serviciului Rutier Tulcea au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii încălcării normelor rutiere în ceea ce privește viteza de deplasare, pe DN 22. În urma activităților, polițiștii au aplicat 209 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 86.000 de lei, dintre care 60 pentru viteză excesivă. Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 28 de permise de conducere, dintre care 25 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a limitei de viteză.
Discussion about this post