Edilul municipiului Constanța, Vergil Chițac anunță semnarea contractului pentru 125 de stații de autobuz. Mostra va ajunge la Constanța în aproximativ 3 săptămâni iar primele 25 de stații vor fi montate până la finalul lunii septembrie. Ulterior, vor fi livrate lunar câte 20 de unități.
„Pentru prima dată după foarte mulți ani, rușinos de mulți, municipiul Constanța va avea stații de autobuz. Astăzi am semnat contractul pentru primele 125 de unități, urmând ca în aproximativ 3 săptămâni să primim o mostră. Primele 25 de stații vor fi montate până la finalul lunii septembrie, urmând ca după această dată să ne fie livrate câte 20 de unități în fiecare lună. Noile stații de autobuz sunt fabricate din materiale premium și vor spori considerabil confortul călătorilor cu transportul public.”, a scris Vergil Chițac pe pagina de Facebook.
Replicile acide ale constănțenilor nu au întârziat să apară. În timp ce edilul vorbește despre creșterea confortului călătorilor cu transportul public, constănțenii își invită primarul la plimbare, cu transportul public.
„Eu v-as invita la o ,,plimbare” cu traseul 101! Cu tot ce inseamna ea ! Cel puțin 20 de minute de asteptare în soare sau ploaie, unde sunt băncuțe dacă e soare va frige dar dacă plouă e ok! Doar puțină umezeală ! Să nu vă luați haine bune că dacă nu vi le agățati de băncuțe, vor mirosi a motorina din autobuz ! Aaa și daca vreti să circulați regulamentar, să stiți că nu găsiți bilete așa, oricând și oriunde ! Ce spuneti?”, a fost replica unei constănțence.
„Sunt necesare aceste stații, dar și troleele ar trebui să fie mai multe. Aștepti 2-43 până îți vine rău! Trec două-trei de 5-40 și în final, apare și un 2-43. Intervalul dintre curse ar trebui să fie de max 5 min”, scrie o altă persoană.
Nici problema trotuarelor nu a fost omisă de constănțenii nemulțumiți care îl invită pe edil la o plimbare pe jos, pentru a vedea starea trotuarelor.
Discussion about this post