În zilele de 30 si 31 iulie va avea loc în Piața Ovidiu din Constanța, evenimentul cultural „ARTFEST CONSTANȚA 2022”.
Evenimentul cuprinde momente de muzică clasică, muzică electronică monumentală (cu instrumente electrice și clasice, orchestră simfonică și cor), recitaluri instrumentale și vocal-instrumentale și o producție coregrafică de excepție.
Organizatorii au dezvăluit și câteva dintre evenimentele din cadrul proiectului. Astfel, sâmbată, 30 iulie, între orele 19.00-20.00, va avea loc spectacolul „Music 4 All”, recital de muzică de factură clasică, românească și universală, avându-i ca protagoniști pe violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga.
Tot sâmbătă, între orele 20.15 – 22.00 va avea loc spectacolul de dans „Alice în țara minunilor”, susținut de peste 30 de dansatori, în majoritate copii. Participă corpul de balet al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.
Duminică, de la ora 19.00, timp de o oră, poate fi urmărit recitalul „REDESCOPERĂ ROMÂNIA”, program cameral ce alătură cele mai cunoscute momente muzicale din creația românească în interpretarea instrumentiștilor Diana Jipa și Ștefan Doniga, alături de soliști precum Daniela Bucșan și alții.
Duminică, între orele 20.15 – 22.00 va avea loc un concert de muzică electronică tradițional fusion „DACIKA SYMFONIC” cu Mihai Toma, orchestra, corul și soliștii Teatrului Național de Operetă și Muzical „ION DACIAN” din București, informează reprezentanții Primărirei Constanța.
Proiectul, finanțat de Primăria Municipiului Constanța, este realizat în colaborare cu Asociația Culturală INNOVARTE.
Discussion about this post