Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” au fost solicitați azi-noapte să intervină pe strada Soarelui, din Constanța, unde o casă fusese cuprinsă de flăcări.
Apelul la 112 a fost dat la ora 1:22. La fața locului s-au deplasat: Detașamentul Port cu 3 Autospeciale de stingere cu apă și spumă si o ambulanță SMURD, Detașamentul Fripis cu o autospeciala de stingere cu apă și spumă și o autoscara și Detașamentul Palas, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Deși pompierii au intervenit rapid, focul s-a extins rapid și la alte două case alăturate.
Potrivit ISU „Dobrogea”, la locul incendiului au fost asistate de către echipajul SMURD 3 victime intoxicate cu fum, din care una a necesitat transport la spital.
În urma incendiului au ars aproximativ 70% din 3 case care, în total, aveau o suprafață de aproximativ 205mp.
Incendiul a fost lichidat la ora 04:56.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric la un aparat de aer condiționat lăsat sub tensiune.
Discussion about this post