Sunt două zile… dulci la Mangalia, astăzi și mâine, unde începe prima ediție a Festivalului „Baclavaua de aur” – „Altın Baklava Festivali”.
Curioșii și… pofticioșii sunt așteptați, începând cu ora 17:00, în Piața Republicii din oraș, unde vor avea loc, printre altele, prezentări de produse tradiționale turcești și un spectacol artistic, susținut de Ansamblul de dansuri turcești „Fidanlar”, din Constanța.
Mâine, programul va continua cu Ansamblul „Tuna” din Tulcea, iar la ora 14:00 publicul se va putea bucura și de o demonstrație de pictură pe apă „EBRU”, în incinta Bibliotecii Municipale.
Pe parcursul desfășurării evenimentului, pe platoul din fața Casei de Cultură vor fi amplasate patru corturi mari, unde vor fi amenajate standurile cu produse tradiționale, precum plăcinte cu carne, cu brânză, dulciuri şi, desigur, nelipsitele baclavale.
Discussion about this post