Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Sud Agigea, au descoperit peste 18.600 jucării și accesorii auto, ce păreau a fi false. Acestea intraseră în Portul Constanța Sud printr-un container sosit din China.
Containerul trebuia să ajungă la doua societăți comerciale din București, județul Ilfov.
În urma verificărilor amănunţite asupra acestuia, au fost găsite 11.520 jucării și 7.140 accesorii auto, produse care sunt „susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute”.
Bunurile, în valoare totală de aproximativ 1.550.000 lei (dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă), au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
„Totodată, polițiștii de frontiera efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale”, se arată în comunicatul emis de politiadefrontiera.ro.
Discussion about this post