Meteorologii anunță cod galben, și inclusiv portocaliu de ploi abundente până dimineață în mai multe județe din estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei şi al Dobrogei, cu județele Constanța și Tulcea, precum şi zona Carpaţilor de Curbură.
Potrivit unei avertizări publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de astăzi de la ora 10:00 și până mâine la ora 03:00 se instaurează cod portocaliu de ploi abundente, iar în zonele menționate va exista instabilitate atmosferică accentuată.
În intervalul menționat, local în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zona Carpaților de Curbură vor fi averse torențiale ce vor acumula local 40…60 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
De asemenea, în intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 01 august, ora 10:00 meteorologii au anunțat cod galben cu perioade de instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp. Pe parcursul nopții aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere.
Discussion about this post