În perioada 27 iunie – 31 iulie inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au verificat 1.084 de unităţi de vânzare cu amănuntul şi alimentaţie publică, fiind aplicate 233 de sancţiuni în valoare de 2.643.000 de lei. Au fost emise o ordonanţă de interzicere a activităţii şi patru ordonanţe de suspendare temporară a activităţii, se arată într-un comunicat tarnsmis de ANSVSA.
De asemenea a fost confiscată şi trimisă către neutralizare o cantitate de 605,26 kg de produse alimentare (produse din carne, peşte, produse din peşte, preparate culinare), care nu corespundeau din punct de vedere al calităţii şi siguranţei alimentare.
În urma acestor controale, s-au constatat deficienţe cu privire la:
-comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar;
-ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate, potrivit legislaţiei în vigoare;
-condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie;
-depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
-folosirea ambalajelor, ustensilelor, recipientelor şi utilajelor în stare insalubră;
-comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit.
Echipele de inspectori din cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022”, la solicitarea instituţiilor partenere, au desfăşurat acţiuni de control oficial la un festival de pe teritoriul judeţului Constanţa. În cadrul acţiunii s-a realizat consilierea agenţilor economici şi aplicarea a 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 65.000 lei. Prin verificările efectuate s-a asigurat un climat de siguranţă alimentară participanţilor la festival, în timp ce agenţilor economici li s-au clarificat responsabilităţile ce le revin cu privire la siguranţa alimentului.
Discussion about this post