Traficul rutier pe strada Răscoalei 1907 din municipiul Constanța, tronsonul delimitat de strada Cuza Vodă și bulevardul Ferdinand, va fi blocat de mâine – 03 august 2022, ora 08.00, până duminică – 07 august 2022, ora 20.00, anunță RAJA Constanța. Restricționarea circulației este determinată de lucrările de reabilitare executate la nivelul colectorului de preluare a apelor uzate menajere din zonă. Ca urmare a prăbușirii acestuia, este necesară înlocuirea conductei pe o lungime de aproximativ 50 m.
În perioada menționată, suprafața de desfășurare a intervenției va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală. De asemenea, a fost informată şi societatea CT BUS S.A. Constanța, care a luat măsuri pentru devierea traseelor mijloacelor de transport în comun.
RAJA SA Constanța își cere scuze față de participanți la trafic din zona respectivă, pe care îi asigură că se va face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației în cel mai scurt timp și în cele mai bune condiții.
Discussion about this post