Creșterea galopantă a inficelui ROBOR îi împovărează pe români, care caută soluții să poată face față ratelor tot mai mari. Astfel, peste 10.000 de beneficiari ai programului Prima Casă au cerut modificarea modului de calcul al dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC (Indice de Referinţă pentru Creditele Consumatorilor), din luna mai până la sfârșitul lunii iulie, potrivit datelor Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
„Circa 9.300 sunt deja aprobate, iar aproximativ 800 sunt în lucru, urmând a fi aprobate în cel mai scurt timp”, a precizat FNGCIMM într-un comunicat de presă.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a depășit 8% pe an, în condițiile în care la începutul anului era de 3,02%. Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019 este de 2,65% pe an.
Presiunea ratelor tot mai greu de achitat a fost resimțită însă încă de la începutul pandemiei.
„Din anul 2020 și până în prezent au fost suspendate la plata ratelor un număr de 126.712 contracte, în valoare de până la 628 milioane lei. (…) Beneficiarii creditelor Prima Casă/Noua Casă pot beneficia, în baza OUG 90/2022 de facilităţi de suspendare la plată a ratelor scadente, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane. Obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022 se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 9 luni”, explica specialiștii FNGCIMM.
Oamenii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligațiilor de plată pentru fiecare împrumut.
Discussion about this post